Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. (wikipedia)
Adevarat roman-fluviu, Noaptea de Sanziene concentreaza ca intr-un focar in paginile sale toate temele prozei lui Mircea Eliade, atat temele romanelor de tinerete – dragostea, prietenia sau obsesia realizarii –, cat si pe cele care deriva nemijlocit din obsesiile savantului – camuflarea sacrului in profan, „teroarea istoriei“ sau posibilitatea existentei in afara Timpului. In prim-planul romanului sta insa istoria, cu prezenta ei coplesitoare pentru toate personajele prinse in drama sa, istoria capabila sa ruineze vieti si destine cu apasarea ei. Si nu e de mirare, caci autorul alege drept fundal al intamplarilor prin care trec eroii sai acea epoca sangeroasa din istoria Romaniei si a Europei care a marcat adanc intreg secolul XX: perioada ascensiunii miscarilor fasciste, a razboiului mondial si a instaurarii regimului comunist. Un timp innebunit, „iesit din matca“, de apasarea caruia incearca sa se elibereze cu totii fie plonjand in virtejul lui, fie cautandu-si mantuirea „dincolo de Timp“.
sursa: Humanitas
[...]Iubita mea, mireasa mea, te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu... Vreau să-ţi mărturisesc că nu te-am iubit decât pe tine. Nu ţi-am arătat-o, poate, niciodată, dar nu te-am iubit decât pe tine. Şi în după-amiaza asta am înţeles de ce. Uitasem ceva şi fusesem nebun, fusesem orb, n-ar fi trebuit să uit. Şi-acum trebuie să-ţi spun. Nu te-am iubit decât pe tine, dar trebuie să-ţi spun. Nu te-am iubit decât pe tine.[...]
[...]După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.[...]
Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu