luni, 26 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: La Lilieci - Marin Sorescu






La Lilieci Vol. 1  


Anul aparitiei: 2010
Editura: Art
ISBN13: 9789731244921

La Lilieci Vol. 2


Anul aparitiei: 2010
Editura: Art
ISBN13: 9789731244938

„La Lilieci“ este, de fapt, numele cimitirului satesc al Bulzestilor: o lume, asadar, inmormantata, dar cu care inca se mai comunica, evocata prin ritualuri de pomenire ce se desfasoara in chiar acest spatiu si mai ales reinviata in cuvant din memoria localnicilor, din traditiile si din folclorul lor.Fata de poezia scrisa pana atunci de Marin Sorescu, La Lilieci se deosebeste intr-o foarte mare masura. Acel joc, manierist ca tipologie, al ideilor cu fantezia a disparut, dezvoltarile „baroce“ ale imaginilor ingenioase nu se mai regasesc aici, iar confesiunea directa e, de asemenea, ca si absenta si nu e asumata „liric“... Alte „medieri“ si-au facut, in schimb, aparitia si au o functie determinanta: naratiunea, dialogul, descrierea „realista“ de decoruri naturale si gospodaresti, de secvente de viata „normala“, cu elemente cand mai banale, cand mai insolite, conducand spre o viziune dramatica, teatrala a lumii.Avem de-a face in La Lilieci, cum foarte expresiv ne spune o formula dintr-un poem, cu „un teatru mare cat satul“. Este, intr-un sens mai larg, o poezie a „rolurilor“, in care autorul-povestitor preia masti, intrupeaza personaje din universul taranesc si, mai ales, „fotografiaza“ date si situatii ale realului, in substanta lor bruta, pastrand doar gradul de „transfigurare“ inerent, retinut aproape exclusiv in masura in care faptul de viata si de limbaj preia structuri arhetipale, fiind gata modelat de un mod specific de a vedea lumea, prelucrat de traditia seculara, adica are o deja marcata dimensiune simbolic-ritualica, transmisa prin ani pana in momentul refacerii ei in evocare. Faptul de viata pare, astfel, a se prezenta singur, avandu-l ca unic mediator, bun conducator de energie verbala, pe autorul care preia rostitul si facutul ca pe tot atatea „felii de viata“.

Ion Pop

Marin Sorescu

Nãscut in satul Bulzesti (1936) si considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani, Marin Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist si traducãtor) a fost cunoscut în timpul vietii (1936-1996) pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse in: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franta, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria s.a., totalizând peste saizeci de cãrti apãrute în strãinãtate.
A publicat primul sãu volum ("Singur printre poeti") in 1964 si de atunci a impus un stil degajat, usor ironic, fantezist (care atenueazã reflectia gravã), deconcertant, de multe ori feroce în profundul sau simt critic. Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, Iona, care împreunã cu alte piese ale sale, figureazã în repertoriul multor teatre din lume.
Piesele sale s-au bucurat de o primire exceptionalã, fiind traduse si reprezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varsovia si Port-Jefferson-SUA.
Marin Sorescu a fost membru al Academiei Romãne, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Stiintã si Artã din Venetia, al Academiei de Arte, Stiintã si Profesii din Florenta. A condus Revista Literara "Ramuri" si a fost presedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova.
Critici de talie internationalã au opinat cã a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeti contemporani ai lumii, fiind propus si nominalizat pentru Premiul Nobel. În tarã i-au fost decernate cele mai înalte distinctii: Premiul Academiei (de douã ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de sase ori).
Dintre premiile internationale citãm: Premiul Herder, Viena, 1991; Medalia de Aur pentru poezie "Ospiti Napoli", 1970; Premiul "Fernando Riello", Madrid 1983; Premiul "Felix Romuliana", Belgrad 1994.
În România Marin Sorescu ocupã un loc important în programa scolarã, atât în învãtãmântul prescolar, prin cãrtile sale pentru copii, cât si în învãtãmântul primar si liceal si în Facultãtile de Filologie.
La moartea lui au rãmas în manuscris cincisprezece volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman. Cunoscut si prin preocuparea sa pentru graficã si picturã (a avut mai multe expozitii în tarã si strãinãtate), în urma lui au rãmas opere care vor fi reproduse în cataloage.
Fundatia Marin Sorescu

duminică, 25 noiembrie 2012

DIVERBIUM - Club de lectură #3

Sambata, 24 noiembrie 2012. Sala de lectura a Bibliotecii Lucian Blaga de la FEDROM (Federacion De Asociaciones Rumanas). Cu Raquel Viejobueno Rodriguez - scriitoarea, editoarea si directoarea de la Un Cafe con Literatos invitata la cea de-a 3ª editie a Clubului de lectura DIVERBIUM. Un eveniment care face parte din proiectul "CONERGENCIAS" finantat de catre Ministerul Educatiei si Culturii din Spania (MEC)


vineri, 23 noiembrie 2012

DIVERBIUM - Club de Lectura #3


La 3ª edición del Club de lectura DIVERBIUM tendra lugar el sabado 24/11/2012 a partir de las 18:30.  Anfitrión: Gelu Vlasin, escritor. El encuentro tiene como invitado especial a Raquel Viejobueno Rodriguez, escritora, editora y directora de Un Café con Literatos. Te esperamos en el Club de lectura DIVERBIUM - FEDROM, C/ Wad-Ras 19, Bajo, Madrid (metro Estrecho, salida Navarra), Tel. : +34 691 538 369, email: diverbium.club@gmail.com. Patrocinador: FEDROM a traves del proyecto cultural CONVERGENCIAS - financiado por el Ministerio de Educación y Cultura de España. Lugar: Sala de lectura de la Biblioteca Lucian Blaga - FEROM.


"Les invito a sentarse en este sillón de la vida, donde con el aroma de un buen café, y el tacto de un magnífico libro, nunca podremos sentir la soledad. Lo que comenzó siendo un pequeño boceto, se ha convertido en un cuadro con pinceladas pluralistas que rasgan la mirada y empapan el corazón..." 
                      
 Raquel Viejobueno Rodriguez



  • Primer premio de prosa del año 1992. Tema: "Mujer" Ayuntamiento de Fuenlabrada, Madrid.
  • Primer Premio de prosa del año 1996. Tema: "Una Navidad Diferente" Ayuntamiento de Fuenlabrada, Madrid.
  • Seleccionada la Vivencia: "La Vida Negra" para la Antología del Concurso de Vivencias Orola 2007.
  • Premio Especial de Dicho del Premio Internacional Garzón Céspedes 2008.
  • Premio Especial de Pensamiento del Premio Internacional Garzón Céspedes 2008.
  • Seleccionado Microrrelato "Desdibujar" para la Segunda Antología del II Premio Nacional de Microrrelatos 2008. Editorial Hipálage.
  • Finalista de Monólogo Teatral del Premio Internacional Garzón Céspedes 2009.
  • Finalista de Pensamiento del Premio Internacional Garzón Céspedes 2010.
  • Finalista de Dicho del Premio Internacional Garzón Céspedes 2010.
  • Finalista del Premio Orola de Vivencias 2010.
  • Premio Especial Internacional de Microficción Dramatúrgica Garzón Céspedes 2011.
  • Monólogo Teatral, con la obra presentada "Últimas palabras".

luni, 19 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: Oameni şi umbre, glasuri, tăceri (roman) - Alexandru George




Oameni si umbre, glasuri,taceri 
Alexandru George
Editura ICR, 2008, 624p
"Tânărul Alexandru George, lucrând în catacombe, cu un cuvânt pe care el însuşi l-a folosit repetat pentru a-şi descrie situaţia în anii cei mai duri ai comunismului, pleacă de la Proust într-o căutare nu atât a timpului pierdut şi a epifaniilor memoriei involuntare, cât a proceselor prin care amintirea se împleteşte cu ficţiunea şi oamenii din perspectiva eului narator se transformă în umbre. Căutarea mai e şi a unui timp netrăit, pentru a fugi din timpul trăit: a unui timp istoric personalizat prin imaginaţie, printr-o convingătoare translaţie imaginativă a ocupaţiei ruseşti a României după Cel de al Doilea Război Mondial, aşa cum a trăit-o autorul, în episodul central al ocupaţiei nemţeşti a Bucureştiului în timpul Primului Război Mondial (...). - Matei Călinescu

Alexandru George (n. 6 aprilie 1930, București- m. 28 septembrie 2012, București), pe numele său adevărat George-Alexandru Georgescu, este un prozator, eseist, traducător din limba franceză, istoric și critic literar român.
Este fiul lui George Georgescu și al Elizei. Semnează Alexandru George. După terminarea studiilor liceale, se înscrie în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde este exmatriculat în 1950 din motive politice. Devine muncitor necalificat și desenator tehnic în construcții, apoi bibliotecar la Biblioteca Academiei. Debutează în presa literară la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, tipărită în Luceafărul, iar editorial la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă și cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene.
Amânarea debutului este similară celei a reprezentanților Școlii prozatorilor târgovișteni (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa), căreia i se integrează în chip declarat în ultima vreme.
Colaborează la numeroase reviste atât înainte cât și după 1989. În ultimii ani deține rubrici permanente în revistele Luceafărul, din București, și Litere, din Târgoviște.
sursa: wikipedia.ro

luni, 12 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: Prins - Petru Popescu



Povestea de dragoste, de o mare frumuseţe luminos-tragică, putând fi considerată un Love story al literaturii române, rămâne doar o componentă a romanului. La fel de frumoasă şi poate chiar mai impresionantă este povestea prieteniei inginerului cu Bibi. Din acest punct de vedere, romanul Prins poate fi considerat un poem (epic) al prieteniei. Petru Popescu ilustrează prin situaţii din viaţa de fiecare zi comunicarea fără cuvinte dintre doi bărbaţi tineri, solidaritatea lor sobră, de soldaţi aflaţi umăr la umăr în tranşeele vieţii.
Combinaţia de roman şi poem, de comedie şi melodramă îl cucereşte chiar şi pe scepticul cititor de azi. Prins  nu s-a demodat în cei patruzeci de ani care au trecut de la prima lui apariţie, aşa cum nu s-au demodat nici moartea, nici tinereţea, nici dragostea. Şi nici talentul literar.

Alex. Ştefănescu
Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.
După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată [1]. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine.[2] A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971- 1972).
În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară  .
Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.



luni, 5 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: Viata pe un peron - Octavian Paler





Prefata de Daniel Cristea-Enache
„In centrul cartilor lui Octavian Paler nu se afla nici sfintul, nici bruta absoluta, nici supraomul nietzschean, ci omul obisnuit, suma de calitati si defecte, patimi si slabiciuni, indoieli si angoase. Oricine se poate asadar proiecta sau regasi in paginile acestui roman. Fiindca pe peron nu este El, eroul exemplar iesit din seria biologica. Pe peron suntem noi. Oricine se poate recunoaste in omul care isi cauta, prin smircurile existentei si dincoace de linia desertului mortii, un drum salvator. Aceste calitati ale cartii sint suficiente pentru a inscrie Viata pe un peron in rindul operelor reprezentative ale literaturii noastre postbelice. ” (Daniel Cristea-Enache)
sursa: Polirom

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...
Octavian Paler în Viaţa pe un peron