marți, 18 iunie 2013

Al doilea atelier de creatie literara

Powered by Cincopa

Atelier de creaţie literară – poezia
 prof. Nina Vasile 
memorie de activitate 

 Astăzi, 16 iunie 2013, între orele 18.00 şi 20.30, la sediul FEDROM din Madrid, a avut loc al doilea atelier de creaţie literară, susţinut de Nina Vasile. Au fost prezenţi preşedintele FEDROM, Miguel Fonda, trezorierul, Esteban Tomás Navarro şi echipa de voluntari: Ica şi Dana. Ca urmare a publicităţii făcute în diverse medii, pagina Fedrom, Facebook, Madrid free, s-au prezentat 10 persoane. E vorba de cele 5 care au venit pentru a doua oară Esther, Annalisa, Adela, Pilar şi Virginia, ceea ce demonstreză recunoaşterea valorii profesionale a atelierului Ninei. Alte 5 s-au integrat azi: Victoria, Carmen, Begoña, Nines şi Nuria. Toate aceste persoane au răspuns anunţului apărut pe pagina Madrid Free. Apreciem pozitiv numărul de persoane interesate în acest al doilea atelier, care au arătat interes şi au confirmat prezenţa la următorul, lucru care ne bucură. În prima parte a atelierului, Nina oferă posibilitatea fiecăruia de a se prezenta şi a expune obiectivele personale, aşteptările cu care a venit la acest atelier. În a doua parte, s-a lucrat cu senzaţiile auditive şi vizuale; Nina a adus tot felul de instrumente muzicale menite să incite vulcanul creativ al fiecăreia dintre participante. Scopul acestui atelier a fost ca fiecare să-şi găsească propriul stil şi să compună câteva rânduri pornind de la un obiect şi folosindu-se de senzaţii. Considerăm că acest atelier, realizat azi, 16 iunie, a fost o reuşită evidentă, care ne determină să reanalizăm dimensionarea şi structurarea acestuia. 
 Mulţumim FEDROM pentru sprijinul acordat. 
Dana Oprica – coordonator voluntari 16 iunie 2013 Madrid

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu