luni, 24 decembrie 2012

Cartea săptămânii - Tatăl meu Lucian Blaga - Dorli Blaga



Tatăl meu, Lucian Blaga este prin excelenţă un efort de recuperare – a unui trecut şi a unei însemnate personalităţi a culturii române. Era comunistă şi marele poet sunt deopotrivă personajele acestei incursiuni în memoria personală şi în cea colectivă. Presiunea istoriei nu ştirbeşte însă cu nimic integritatea unei misiuni asumate de autoare cu o tenacitate vecină cu eroismul: aceea a îngrijirii şi editării operei lui Blaga, aventură care i-a marcat profund destinul. Detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilăriei cosmopolite şi a călătoriilor făcute la maturitate, dezvăluirea delicat-discretă a unor adevăruri mai puţin cunoscute îndulcesc gravitatea şocului prin care a trecut Dorli Blaga cercetând cu acribie dosarele de Securitate ale tatălui său:
„Caracteristica esenţială a acestor documente de Securitate (din toate categoriile) este aceeaşi ca şi la cele sovietice: toate pleacă de la «prezumţia de VINOVĂŢIE...». O vinovăţie «prefabricată» cu o tematică precisă. Vinovatul trebuia să demonstreze (ceea ce nu putea) că nu este vinovat. În cazul Tatălui meu: eşti vinovat că ţi-ai permis, ca filozof, să regândeşti lumea şi să o aşezi într-un sistem gândit de tine, eşti vinovat că nu îţi renegi sistemul, eşti vinovat, ca poet, că nu poţi să scrii altfel de poezie decât scrii, că nu accepţi să scrii poezie cu temă, sau altfel de teatru... Mai eşti vinovat că îţi permiţi să gândeşti cu capul tău, şi nu al altora. Eşti vinovat şi că nu poţi să fii «cumpărat», că îţi asumi răspunderea şi consecinţele atitudinii tale, până la orice limită...“ 

luni, 17 decembrie 2012

Cartea săptămânii: Adam şi Eva - Liviu Rebreanu


  • Coperta: Cartonată
  • Dimensiuni: 130 x 210
  • Nr. pagini: 288
  • ISBN: 978-973-675-613-9

DESCRIERE
Nu sunt puţine mărturisirile lui Liviu Rebreanu despre propria-i operă, dar una dintre ele, reluată de câte ori a avut ocazia, e de natură să surprindă, în ciuda motivaţiei ce o avansează. Întrebat de reporteri despre preferinţele sale în legătură cu creaţiile-i româneşti, nu a ezitat niciodată să răspundă Adam şi Eva. Nu ştiu dacă preferinţa autorului pentru Adam şi Eva se explică prin propriile lui mărturisiri sau dacă avem şi noi dreptate prin încercarea de a identifica un mecanism mai puţin vizibil în veşnic tăinuitele miracole ale creaţiei. Sau poate să fie pur şi simplu o afecţiune aparte, ca pentru un copil ceva mai sensibil şi firav, având nevoie de o atenţie specială. Cine ştie... Andrei Moldovan

Însăşi lumea materială nu poate fi decât o faţă a esenţei divine. Veşnica materie e implicată de esenţa ei. De altfel materia şi toată lumea materială există numai în funcţie de percepţia omenească. Densitate, culoare, căldură, toate atributele materiei există numai pentru om. În fond nu e nici o deosebire între eterul sideral şi corpurile cereşti: toate sunt, în ultimă analiză, o formă de manifestare a spiritului. Modificările aparente alcătuiesc şi întreţin atributele fără număr.
Adam si Eva - Liviu Rebreanu 

luni, 3 decembrie 2012

Cartea săptămânii: "Chira Chiralina. Codin. Ciulinii Baraganului" - Panait Istrati



ISBN-13
5948486009740
Anul aparitiei2010
EdituraCurtea Veche
Nr. pagini336


In România anilor ’30, Panait Istrati rămâne un scriitor de referinţă, fiindcă francofilia noastră şi-a descoperit, prin el, un reper. Mai interesantă devine „opera revoluţionară“ a scriitorilor români în anii ’40 sau ’50 – anii primelor romane realist-socialiste consacrate lui 1907, când paginile schematice ale Ciulinilor... pot fi regăsite în scrisul lui Zaharia Stancu, Petru Dumitriu, V.Em. Galan şi al unui şir întreg de scriitori citabili sau penibili care vor să comemoreze, cu mânie proletară, ţăranii ucişi –, şi mai interesantă devine „moştenirea literară“, în anii ’60, când ecourile Chirei Chiralina pot fi descoperite în scrisul lui Eugen Barbu, Fănuş Neagu ş.a. Încă mai rămâne de analizat omul politic care a avut un rol esenţial în procesul ruinării utopiei – al deziluzionării revoluţionarilor, mai mult sau mai puţin profesionişti. CORNEL UNGUREANU

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate și al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.
Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les récits d'Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).
Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:
"Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".
În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).
În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.
A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret.
Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.
(sursa: Wikipeda)