Titlul: CALEA VICTORIEI
Autor: Cezar Petrescu
Editura: LITERA
An aparitie: 2009
Număr pagini: 369
ISBN: 978-973-675-721-1
Roman al
Bucureştiului interbelic, "Calea Victoriei", apărut în 1933, vorbeşte
despre prăbuşirile interioare şi înfrângerile pe care le poate aduce în
destinul unor oameni mirajul Capitalei. Totul începe cu intrarea unui tren în
gară, în Gara de Nord.
Povestea are două intrigi paralele: cea a
familiei magistratului Constantin Lipan şi cea a lui Mihai Ozun, tânăr aspirant
la literatură. Primul este un jurist dintr-un umil târg de provincie, promovat
procuror în capitală, cel de-al doilea, un tânăr care îşi caută gloria.
"Dormim la otel? N-am stat niciodată la otel. Pot spune aşa, că mi se
împlineşte astă seară unul din idealurile mele. Dacă are să fie mai ales o
cameră cu fereastra la Calea Victoriei, n-am să dorm toată noaptea",
freamătă Sabina Lipan, "puiul de lebădă al acestei familii de raţe".
Pentru sora ei, domnişoara Annie, Capitala era
închipuirea unui decor "în sfârşit vrednic de făptura ei, înaltă, rece,
aristocratică şi ţâfnoasă". Fratele Nellu plăsmuia Capitala "ca un
fabulos garaj de unde nu lipseşte nici o marcă de automobile din cele mai
rarisime", iar pentru fratele Costea, Capitala era scena conferinţelor şi
a Bibliotecii Academiei. Oraşul era transfigurat după chipul, asemănarea şi
năzuinţele fiecăruia. "Căci pentru toţi patru copiii, cu toată deosebirea
de vârstă şi fire, capitala era necunoscutul miraculos, cetatea mirajelor,
vrăjita turbincă unde va afla tot ce-i pofteşte inima şi tot ce i-a urzit,
himeric, închipuirea." Copiii reuşesc să se adapteze ritmului şi rigorilor
metropolei, dar Calea Victoriei este pentru ei, în final, lipsită de glorie.
Odată ajuns în Bucureşti, Constantin Lipan îşi
legitimează noul statut social, occidentalizându-şi numele. Astfel, dobândeşte
o nouă conştiinţă de sine şi devine altcineva, de condiţie superioară, şi anume
Const Lippan. În fond este vorba despre cazul tipic, atunci când un om nu îşi
înţelege statutul, poziţia reală într-un anumit mediu şi îşi supradimensionează
fals şi grotesc limitele. În realitate este un părinte nefericit şi un
magistrat înfrânt, care dă adevărul mai încet şi îl acoperă cu o retorică
asurzitoare.
În povestea cealaltă, tânărul Ion Ozun reuşeşte
să acceadă în diferite redacţii. Respins în mod repetat, făcând foamea o vreme,
până la urmă pătrunde la un scriitor important, Teofil Steriu, căruia îi
imploră sprijinul. Aşa urcă prima treaptă şi devine scriitor cunoscut în viaţa
cafenelelor. Autorul, dezvăluindu-i traseul, ne plimbă prin hoteluri, cercuri
selecte, redacţii, ne poartă pe pavajul fierbinte al Capitalei... Până la urmă,
Ion Ozun ajunge cronicar de teatru şi gazetar de temut. Asta nu înseamnă şi
realizarea sa în plan uman şi moral, iar Ozun e conştient de nefericirea sa.
De fapt, renunţă la visul său de deveni
scriitor. Convingerile şi aspiraţiile de cândva au fost făcute ţăndări pe
asfaltul Bucureştiului. Capitala i se deschide, dar Calea Victoriei e fără
izbânda plenară.
UN ROMAN AL DEZRĂDĂCINĂRII
Aceste personaje triste nu au aflat că poartă în
fiinţă coduri, moşteniri, identităţi care, dezrădăcinate, îşi pierd
valabilitatea şi forţa. Eroii nu au anticorpii necesari pentru a lupta cu fiara
vorace care poate fi Capitala. Dintr-un vis mirobolant se trezesc dezarmaţi.
Chiar dacă acţiunea se petrece undeva pe Corso, sub luminile colorate ale
Oraşului în care oamenii par fericiţi, luând cu asalt grădinile,
cinematografele, cafenelele, teatrele...
Despre romanul "Calea Victoriei",
Cezar Petrescu spune: "E fructul experienţei personale într-o mare măsură,
dar este mai ales fructul experienţei altora, la care am asistat şi adesea am
participat vreme de zece ani. Calitatea mea de gazetar mi-a permis să observ,
de la un post privilegiat şi indiscret, toate tainele vieţii bucureştene. Drame
intime şi morale, înălţări şi prăbuşiri, triumful ambiţios şi falimentul
vanităţilor, tot ceea ce colcăie, abject şi sublim, în acest bâlci care e Calea
Victoriei, culminând pe distanţa dintre Capşa şi Palat".
Autorul mărturiseşte că a avut nevoie de
perspectiva distanţei pentru a scrie romanul, aşa că a plecat în acea perioadă
din Bucureşti. "Am urmărit procesele de disoluţiune spirituală: drama
morală a trei sferturi măcar din numărul statistic al trecătorilor de pe Calea
Victoriei".
Autor: Clara Margineanu
Sursa: Jurnalul.ro
Această aşa-zisă Capitală,
această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un
veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani
albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!"
Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori
într-un taxiu şi strigă şoferului sau birjarului: "înainte!... Dă-i
drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii
unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e
Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită,
sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită,
sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la
fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile
lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi
mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc
cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum
îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă
o adevărată viaţă: viaţa!Calea Victoriei de Cezar Petrescu (fragment)
CALEA VICTORIEI - CEZAR PETRESCU -Teatru Radiofonic. Audiţie plăcută