luni, 24 decembrie 2012

Cartea săptămânii - Tatăl meu Lucian Blaga - Dorli Blaga



Tatăl meu, Lucian Blaga este prin excelenţă un efort de recuperare – a unui trecut şi a unei însemnate personalităţi a culturii române. Era comunistă şi marele poet sunt deopotrivă personajele acestei incursiuni în memoria personală şi în cea colectivă. Presiunea istoriei nu ştirbeşte însă cu nimic integritatea unei misiuni asumate de autoare cu o tenacitate vecină cu eroismul: aceea a îngrijirii şi editării operei lui Blaga, aventură care i-a marcat profund destinul. Detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilăriei cosmopolite şi a călătoriilor făcute la maturitate, dezvăluirea delicat-discretă a unor adevăruri mai puţin cunoscute îndulcesc gravitatea şocului prin care a trecut Dorli Blaga cercetând cu acribie dosarele de Securitate ale tatălui său:
„Caracteristica esenţială a acestor documente de Securitate (din toate categoriile) este aceeaşi ca şi la cele sovietice: toate pleacă de la «prezumţia de VINOVĂŢIE...». O vinovăţie «prefabricată» cu o tematică precisă. Vinovatul trebuia să demonstreze (ceea ce nu putea) că nu este vinovat. În cazul Tatălui meu: eşti vinovat că ţi-ai permis, ca filozof, să regândeşti lumea şi să o aşezi într-un sistem gândit de tine, eşti vinovat că nu îţi renegi sistemul, eşti vinovat, ca poet, că nu poţi să scrii altfel de poezie decât scrii, că nu accepţi să scrii poezie cu temă, sau altfel de teatru... Mai eşti vinovat că îţi permiţi să gândeşti cu capul tău, şi nu al altora. Eşti vinovat şi că nu poţi să fii «cumpărat», că îţi asumi răspunderea şi consecinţele atitudinii tale, până la orice limită...“ 

luni, 17 decembrie 2012

Cartea săptămânii: Adam şi Eva - Liviu Rebreanu


  • Coperta: Cartonată
  • Dimensiuni: 130 x 210
  • Nr. pagini: 288
  • ISBN: 978-973-675-613-9

DESCRIERE
Nu sunt puţine mărturisirile lui Liviu Rebreanu despre propria-i operă, dar una dintre ele, reluată de câte ori a avut ocazia, e de natură să surprindă, în ciuda motivaţiei ce o avansează. Întrebat de reporteri despre preferinţele sale în legătură cu creaţiile-i româneşti, nu a ezitat niciodată să răspundă Adam şi Eva. Nu ştiu dacă preferinţa autorului pentru Adam şi Eva se explică prin propriile lui mărturisiri sau dacă avem şi noi dreptate prin încercarea de a identifica un mecanism mai puţin vizibil în veşnic tăinuitele miracole ale creaţiei. Sau poate să fie pur şi simplu o afecţiune aparte, ca pentru un copil ceva mai sensibil şi firav, având nevoie de o atenţie specială. Cine ştie... Andrei Moldovan

Însăşi lumea materială nu poate fi decât o faţă a esenţei divine. Veşnica materie e implicată de esenţa ei. De altfel materia şi toată lumea materială există numai în funcţie de percepţia omenească. Densitate, culoare, căldură, toate atributele materiei există numai pentru om. În fond nu e nici o deosebire între eterul sideral şi corpurile cereşti: toate sunt, în ultimă analiză, o formă de manifestare a spiritului. Modificările aparente alcătuiesc şi întreţin atributele fără număr.
Adam si Eva - Liviu Rebreanu 

luni, 3 decembrie 2012

Cartea săptămânii: "Chira Chiralina. Codin. Ciulinii Baraganului" - Panait Istrati



ISBN-13
5948486009740
Anul aparitiei2010
EdituraCurtea Veche
Nr. pagini336


In România anilor ’30, Panait Istrati rămâne un scriitor de referinţă, fiindcă francofilia noastră şi-a descoperit, prin el, un reper. Mai interesantă devine „opera revoluţionară“ a scriitorilor români în anii ’40 sau ’50 – anii primelor romane realist-socialiste consacrate lui 1907, când paginile schematice ale Ciulinilor... pot fi regăsite în scrisul lui Zaharia Stancu, Petru Dumitriu, V.Em. Galan şi al unui şir întreg de scriitori citabili sau penibili care vor să comemoreze, cu mânie proletară, ţăranii ucişi –, şi mai interesantă devine „moştenirea literară“, în anii ’60, când ecourile Chirei Chiralina pot fi descoperite în scrisul lui Eugen Barbu, Fănuş Neagu ş.a. Încă mai rămâne de analizat omul politic care a avut un rol esenţial în procesul ruinării utopiei – al deziluzionării revoluţionarilor, mai mult sau mai puţin profesionişti. CORNEL UNGUREANU

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate și al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovinești, a terminat șase ani de școală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărbunar la bordul navelor Serviciului maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne.
Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les récits d'Adrien Zograffi („Povestile lui Adrian Zograffi”).
Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff și apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara:
"Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean".
În 1927 a vizitat Moscova și Kievul (și a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlnește pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menționa mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspirație a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunță abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic și a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci și alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărții va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comuniști considerându-l fascist).
În 1930 se reîntoarce definitiv în România. Publică în 1933 eseul L’homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privința independenței. Chintesența acestui eseu îi atrage vehemente contestări.
A fost tratat de TBC în Franța la Nisa și apoi a revenit la București. Izolat, singur și bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret.
Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diverse orașele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieții. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.
(sursa: Wikipeda)



luni, 26 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: La Lilieci - Marin Sorescu






La Lilieci Vol. 1  


Anul aparitiei: 2010
Editura: Art
ISBN13: 9789731244921

La Lilieci Vol. 2


Anul aparitiei: 2010
Editura: Art
ISBN13: 9789731244938

„La Lilieci“ este, de fapt, numele cimitirului satesc al Bulzestilor: o lume, asadar, inmormantata, dar cu care inca se mai comunica, evocata prin ritualuri de pomenire ce se desfasoara in chiar acest spatiu si mai ales reinviata in cuvant din memoria localnicilor, din traditiile si din folclorul lor.Fata de poezia scrisa pana atunci de Marin Sorescu, La Lilieci se deosebeste intr-o foarte mare masura. Acel joc, manierist ca tipologie, al ideilor cu fantezia a disparut, dezvoltarile „baroce“ ale imaginilor ingenioase nu se mai regasesc aici, iar confesiunea directa e, de asemenea, ca si absenta si nu e asumata „liric“... Alte „medieri“ si-au facut, in schimb, aparitia si au o functie determinanta: naratiunea, dialogul, descrierea „realista“ de decoruri naturale si gospodaresti, de secvente de viata „normala“, cu elemente cand mai banale, cand mai insolite, conducand spre o viziune dramatica, teatrala a lumii.Avem de-a face in La Lilieci, cum foarte expresiv ne spune o formula dintr-un poem, cu „un teatru mare cat satul“. Este, intr-un sens mai larg, o poezie a „rolurilor“, in care autorul-povestitor preia masti, intrupeaza personaje din universul taranesc si, mai ales, „fotografiaza“ date si situatii ale realului, in substanta lor bruta, pastrand doar gradul de „transfigurare“ inerent, retinut aproape exclusiv in masura in care faptul de viata si de limbaj preia structuri arhetipale, fiind gata modelat de un mod specific de a vedea lumea, prelucrat de traditia seculara, adica are o deja marcata dimensiune simbolic-ritualica, transmisa prin ani pana in momentul refacerii ei in evocare. Faptul de viata pare, astfel, a se prezenta singur, avandu-l ca unic mediator, bun conducator de energie verbala, pe autorul care preia rostitul si facutul ca pe tot atatea „felii de viata“.

Ion Pop

Marin Sorescu

Nãscut in satul Bulzesti (1936) si considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani, Marin Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist si traducãtor) a fost cunoscut în timpul vietii (1936-1996) pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse in: SUA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franta, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria s.a., totalizând peste saizeci de cãrti apãrute în strãinãtate.
A publicat primul sãu volum ("Singur printre poeti") in 1964 si de atunci a impus un stil degajat, usor ironic, fantezist (care atenueazã reflectia gravã), deconcertant, de multe ori feroce în profundul sau simt critic. Ca dramaturg, Sorescu este autorul unei capodopere, Iona, care împreunã cu alte piese ale sale, figureazã în repertoriul multor teatre din lume.
Piesele sale s-au bucurat de o primire exceptionalã, fiind traduse si reprezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varsovia si Port-Jefferson-SUA.
Marin Sorescu a fost membru al Academiei Romãne, al Academiei Mallarmé din Paris, al Academiei Europene de Stiintã si Artã din Venetia, al Academiei de Arte, Stiintã si Profesii din Florenta. A condus Revista Literara "Ramuri" si a fost presedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova.
Critici de talie internationalã au opinat cã a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeti contemporani ai lumii, fiind propus si nominalizat pentru Premiul Nobel. În tarã i-au fost decernate cele mai înalte distinctii: Premiul Academiei (de douã ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de sase ori).
Dintre premiile internationale citãm: Premiul Herder, Viena, 1991; Medalia de Aur pentru poezie "Ospiti Napoli", 1970; Premiul "Fernando Riello", Madrid 1983; Premiul "Felix Romuliana", Belgrad 1994.
În România Marin Sorescu ocupã un loc important în programa scolarã, atât în învãtãmântul prescolar, prin cãrtile sale pentru copii, cât si în învãtãmântul primar si liceal si în Facultãtile de Filologie.
La moartea lui au rãmas în manuscris cincisprezece volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman. Cunoscut si prin preocuparea sa pentru graficã si picturã (a avut mai multe expozitii în tarã si strãinãtate), în urma lui au rãmas opere care vor fi reproduse în cataloage.
Fundatia Marin Sorescu

duminică, 25 noiembrie 2012

DIVERBIUM - Club de lectură #3

Sambata, 24 noiembrie 2012. Sala de lectura a Bibliotecii Lucian Blaga de la FEDROM (Federacion De Asociaciones Rumanas). Cu Raquel Viejobueno Rodriguez - scriitoarea, editoarea si directoarea de la Un Cafe con Literatos invitata la cea de-a 3ª editie a Clubului de lectura DIVERBIUM. Un eveniment care face parte din proiectul "CONERGENCIAS" finantat de catre Ministerul Educatiei si Culturii din Spania (MEC)


vineri, 23 noiembrie 2012

DIVERBIUM - Club de Lectura #3


La 3ª edición del Club de lectura DIVERBIUM tendra lugar el sabado 24/11/2012 a partir de las 18:30.  Anfitrión: Gelu Vlasin, escritor. El encuentro tiene como invitado especial a Raquel Viejobueno Rodriguez, escritora, editora y directora de Un Café con Literatos. Te esperamos en el Club de lectura DIVERBIUM - FEDROM, C/ Wad-Ras 19, Bajo, Madrid (metro Estrecho, salida Navarra), Tel. : +34 691 538 369, email: diverbium.club@gmail.com. Patrocinador: FEDROM a traves del proyecto cultural CONVERGENCIAS - financiado por el Ministerio de Educación y Cultura de España. Lugar: Sala de lectura de la Biblioteca Lucian Blaga - FEROM.


"Les invito a sentarse en este sillón de la vida, donde con el aroma de un buen café, y el tacto de un magnífico libro, nunca podremos sentir la soledad. Lo que comenzó siendo un pequeño boceto, se ha convertido en un cuadro con pinceladas pluralistas que rasgan la mirada y empapan el corazón..." 
                      
 Raquel Viejobueno Rodriguez



  • Primer premio de prosa del año 1992. Tema: "Mujer" Ayuntamiento de Fuenlabrada, Madrid.
  • Primer Premio de prosa del año 1996. Tema: "Una Navidad Diferente" Ayuntamiento de Fuenlabrada, Madrid.
  • Seleccionada la Vivencia: "La Vida Negra" para la Antología del Concurso de Vivencias Orola 2007.
  • Premio Especial de Dicho del Premio Internacional Garzón Céspedes 2008.
  • Premio Especial de Pensamiento del Premio Internacional Garzón Céspedes 2008.
  • Seleccionado Microrrelato "Desdibujar" para la Segunda Antología del II Premio Nacional de Microrrelatos 2008. Editorial Hipálage.
  • Finalista de Monólogo Teatral del Premio Internacional Garzón Céspedes 2009.
  • Finalista de Pensamiento del Premio Internacional Garzón Céspedes 2010.
  • Finalista de Dicho del Premio Internacional Garzón Céspedes 2010.
  • Finalista del Premio Orola de Vivencias 2010.
  • Premio Especial Internacional de Microficción Dramatúrgica Garzón Céspedes 2011.
  • Monólogo Teatral, con la obra presentada "Últimas palabras".

luni, 19 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: Oameni şi umbre, glasuri, tăceri (roman) - Alexandru George




Oameni si umbre, glasuri,taceri 
Alexandru George
Editura ICR, 2008, 624p
"Tânărul Alexandru George, lucrând în catacombe, cu un cuvânt pe care el însuşi l-a folosit repetat pentru a-şi descrie situaţia în anii cei mai duri ai comunismului, pleacă de la Proust într-o căutare nu atât a timpului pierdut şi a epifaniilor memoriei involuntare, cât a proceselor prin care amintirea se împleteşte cu ficţiunea şi oamenii din perspectiva eului narator se transformă în umbre. Căutarea mai e şi a unui timp netrăit, pentru a fugi din timpul trăit: a unui timp istoric personalizat prin imaginaţie, printr-o convingătoare translaţie imaginativă a ocupaţiei ruseşti a României după Cel de al Doilea Război Mondial, aşa cum a trăit-o autorul, în episodul central al ocupaţiei nemţeşti a Bucureştiului în timpul Primului Război Mondial (...). - Matei Călinescu

Alexandru George (n. 6 aprilie 1930, București- m. 28 septembrie 2012, București), pe numele său adevărat George-Alexandru Georgescu, este un prozator, eseist, traducător din limba franceză, istoric și critic literar român.
Este fiul lui George Georgescu și al Elizei. Semnează Alexandru George. După terminarea studiilor liceale, se înscrie în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde este exmatriculat în 1950 din motive politice. Devine muncitor necalificat și desenator tehnic în construcții, apoi bibliotecar la Biblioteca Academiei. Debutează în presa literară la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, tipărită în Luceafărul, iar editorial la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă și cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene.
Amânarea debutului este similară celei a reprezentanților Școlii prozatorilor târgovișteni (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa), căreia i se integrează în chip declarat în ultima vreme.
Colaborează la numeroase reviste atât înainte cât și după 1989. În ultimii ani deține rubrici permanente în revistele Luceafărul, din București, și Litere, din Târgoviște.
sursa: wikipedia.ro

luni, 12 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: Prins - Petru Popescu



Povestea de dragoste, de o mare frumuseţe luminos-tragică, putând fi considerată un Love story al literaturii române, rămâne doar o componentă a romanului. La fel de frumoasă şi poate chiar mai impresionantă este povestea prieteniei inginerului cu Bibi. Din acest punct de vedere, romanul Prins poate fi considerat un poem (epic) al prieteniei. Petru Popescu ilustrează prin situaţii din viaţa de fiecare zi comunicarea fără cuvinte dintre doi bărbaţi tineri, solidaritatea lor sobră, de soldaţi aflaţi umăr la umăr în tranşeele vieţii.
Combinaţia de roman şi poem, de comedie şi melodramă îl cucereşte chiar şi pe scepticul cititor de azi. Prins  nu s-a demodat în cei patruzeci de ani care au trecut de la prima lui apariţie, aşa cum nu s-au demodat nici moartea, nici tinereţea, nici dragostea. Şi nici talentul literar.

Alex. Ştefănescu
Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.
După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată [1]. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”, pentru ca în 1969 să apară „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine.[2] A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971- 1972).
În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară  .
Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood.



luni, 5 noiembrie 2012

Cartea săptămânii: Viata pe un peron - Octavian Paler





Prefata de Daniel Cristea-Enache
„In centrul cartilor lui Octavian Paler nu se afla nici sfintul, nici bruta absoluta, nici supraomul nietzschean, ci omul obisnuit, suma de calitati si defecte, patimi si slabiciuni, indoieli si angoase. Oricine se poate asadar proiecta sau regasi in paginile acestui roman. Fiindca pe peron nu este El, eroul exemplar iesit din seria biologica. Pe peron suntem noi. Oricine se poate recunoaste in omul care isi cauta, prin smircurile existentei si dincoace de linia desertului mortii, un drum salvator. Aceste calitati ale cartii sint suficiente pentru a inscrie Viata pe un peron in rindul operelor reprezentative ale literaturii noastre postbelice. ” (Daniel Cristea-Enache)
sursa: Polirom

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...
Octavian Paler în Viaţa pe un peron

luni, 29 octombrie 2012

Cartea săptămânii: "La Medeleni" Ionel Teodoreanu




Urmărind adolescenţa protagoniştilor, Ionel Teodoreanu surprinde – printre cei dintâi între romancierii noştri interbelici – un ritm şi un stil de viaţă deja modernist, sincron cu cel occidental. Modern style‑ul casei din Pitar Moş a lui Herr Direktor şi Dănuţ, stilul garçonne, emancipat al Olguţei Deleanu, preocupările sportive ale tinerilor, automobilul, cinematograful, petrecerile de liceeni prefigurează deja atmosfera anilor ’20.

Prin Mircea şi Dănuț, Ionel Teodoreanu se dovedeşte a fi, de fapt, un subtil avocat literar al medelenismului. Căci „medelenismul“ nu e legat doar de experienţa socio‑istorică a unei clase în declin. E un stil de viaţă strâns legat de experienţa unor vârste ale marilor vacanţe (copilăria, adolescenţa, prima tinereţe) aflate la „hotarul“ dintre două epoci istorice. E, totodată, o emblemă a intimismului familial pe care chiar şi lumea comunistă autohtonă l‑a conservat, pînă la un punct.

PAUL CERNAT
( www.litera.ro )

La Medeleni

Vol.1 - Hotarul nestatornic

Partea intii
I
POTEMKIN SI KAMI-MURA
Doi tarani salutara cu o arhaica solemnitate pe viitorul stapin al mosiei. Miscarea vastelor palarii invalui pe Danut cu epicul vint al gloriei. Se opri in mijlocul soselei ca un gladiator aclamat in arena cu calciiul pe trupul biruitului, avind drept scut zmeul, drept lance sfoara al carei fuior il stringea in pumnul rapezit indarat.
― D-apoi nu te doboara, boierule, namila asta? intreba unul din tarani.
― Pe mine?!
Danut tocmai ispravise clasele primare. Era licean in vacanta.
― Mai bine hai de i-om da boierului o mina de-ajutor sa-l suie, se amesteca in vorba celalalt taran, apropiindu-se de zmeu.
― Da mare-i! se minuna el. Cit o fereastra boiereasca!
Danut se simti mindru ca zmeul e al lui si umilit ca e mai mare decit el. Instinctiv ― cum ocoleste o femeie marunta vecinatatea celor inalte
― se indeparta grav, masurind soseaua cu pasul. Zmeul ramase arestat intre cei doi tarani.
― Opreste, boierule, ca nu bate vintul dintr-acolo; intoarce-tenapoi, porunci sfatos unul dintre ei.
Danut se codi o clipa, cerceta zarile, se incrunta cu demnitate, ca framintat de socoteli adinci, de raspunderi si se supuse. In goana mare trecu pe linga zmeul atent, si fugi, si fugi depanind sfoara intre degete. In urma lui mosorul se zbatea ca un guzgan epileptic.
― Dati-i drumul! racni el de departe, smucind sfoara din rasputeri.
Zmeul cazu in cap, Danut pe spate.
Intre timp, unul cite unul, apoi pilcuri-pilcuri, copilasii satului ingradira, desculti si naivi, evenimentul de pe sosea.
― Lasa, boierule, ca ti-l mustruluiesc eu, il linisti unul din tarani, stergindu-i straiele de colb cu batai delicate, ca pe un patrafir.
― Vezi! Vezi! Daca nu i-ati intins coada, suspina intretaiat Danut, abia stapinindu-si lacrimile.
― Ia sa vezi, boierule, numai sa-l iei cu binisoru, s-al vezi ca porneste! Asa-i si calu naravas! Ia te uita mata! S-al tragi s-al incerci, s-al mai lasi slobod si iar tragi hatu Ian auzi!
Melodica minie de violoncele, zbirniitoarea vijiia in salturile, tresaltarile si inconvoierile-ncordate ale zmeului insufletit de viata vinturilor stravezii. Cozile se alintau feminin in larg, dezmierdind puterea vinturilor.
― Hooo-pa!
Danut intinse bratele pe jumatate, intr-ajutor celui de sus, c-un gol in piept si, infiorat, isi feri capul. Cu o pornire de balet, fetitele se mladiara lin; baietii se-ncordara, gata sa se avinte.
Ca un delfin pe valul marii zmeul se daduse peste cap si miriind se intepenise iar la loc, piept in piept cu-ntreg vazduhul
In urma ondulara cozile, pastrindu-si gratia de stele cazatoare.

luni, 22 octombrie 2012

Cartea saptamanii: Craii de curtea veche Mateiu I. Caragiale



Inceput in 1916 si finalizat in 1928, romanul Craii de Curtea-Veche reconstituie proiectia autorului asupra societatii bucurestene a primului deceniu al secolului trecut sau, mai cuprinzator, a celei romanesti de dinaintea primului razboi mondial. Romanul este compus din patru volete: Intampinarea CrailorCele trei hagialacuriSpovedanii si Asfintitul Crailor.

"Imn al prieteniei, al trecerii tortelor, Craii de Curtea-Veche reconstituie pentru noi o lume si o istorie in care contemporanii ei nu s-au recunoscut. Acele petreceri la birturi de margine, peregrinarile nocturne prin mahalalele chtonice, personajele pitoresti din fundal, forfota lumeasca, satiul unor interioare ni se impun acum ca un basm cu nesfarsite sugestii, intra in albumul nostru de familie.”

Barbu Cioculescu

„Aceasta lucrare a ramas, in chip deznadajduitor, foarte mult timp pe santier, adesea intrerupta, niciodata abandonata. Spovedania lui Pantazi m-a chinuit mult, sfarsitul ei
mi-a cerut cea mai mare sfortare si nu s-a infatisat decat foarte penibil, intr-un tarziu. Pentru a fi insailate, ultimele trei parti mi-au cerut noua ani de munca. Oricare vor fi satisfactiile pe care aceasta lucrare mi le va da in continuare, exista una singura, pe care o am si pe care o voi pretui intotdeauna, inaintea oricarei alteia: aceea a dificultatii invinse. Am auzit si citit ca, odata realizata, o opera inceteaza a mai placea autorului ei. La mine e dimpotriva.“

Mateiu I. Caragiale, Jurnal

luni, 15 octombrie 2012

Cartea săptămânii: Cronica de familie - Petru Dumitriu


Dupa '90, Petru Dumitriu a fost, in mod obsesiv, intrebat de ce si cum a devenit un reprezentant al realismului socialist. Spre cinstea sa, scriitorul nu da, post festum, explicatii “eroice” si sofisticate, ci unele reale si extrem de terestre: protejarea parintilor sai arestati si anchetati si incercarea lui disperata de-a supravietui: “Efectiv, eu am inceput crapand, pur si simplu, de foame. Eram slab, eram aproape un schelet. De nemancat ce eram” sau “Eram un schelet. Si ma gandeam: mor de foame, mor de pneumonie, mor de tristete. Ce ma fac? Hai sa incercam cu astia!” Si, prin urmare, “s-a facut frate cu dracul pana trece puntea”. Dar ceea ce e decisiv pentru onoarea scriitorului nu e faptul ca el recunoaste acum ca a semnat pactul cu diavolul, ci ca el marturisea adevarul chiar atunci, in momentul cand facea acest pact, adica in anii '50. Capitularea scriitorului si semnalarea ei se afla inregistrate in ultima parte, a XXIV-a, a Cronicii de familie, dedicata Tineretii lui Pius Dabija, adica artistului tanar din perioada obsedantului deceniu (initialele personajului, P.D., sunt chiar cele ale prozatorului).(Jurnalul National)

In hîrtii de vînzare şi cumpărare de moşii din vremea principelui Constantin Brîncoveanu se iveşte întîia oară neamul unor Cozieni, numiţi aşa nu după Cozia de sub munte, unde e mănăstirea de pe malul Oltului, ci după o Cozie din ţinutul dealurilor dintre Bucureşti şi Tîrgovişte. Cozia era moşia lor atunci ; în hrisoave vorba de o jupîniţă Davida, de un Mihail, de un Grecea Cozianul şi apoi de alţii, urmaşi ai lor, care au stăpînit Cozia, adăugîndu-i moşia Gîrla, moşia Slobozia Veche, moşia Dîrdori şi altele; nepoţii şi strănepoţii acestora au cumpărat pămînturi în cîmpie, la Tătaru şi alte sate pe care le-au umplut cu ţărani bulgari. Asta s-a petrecut mai tîrziu, cînd pe poruncile domnilor Mavrocordaţi şi Cal iman, după formula Io... Voevod, Bojiiu milostei gospodar zemli Vlahiskoe, şi sfîrşitul toliko pisai Gospod, „atîta a scris stăpînul, se lipea pecetia Gospod, cu corbul heraldic, şi dedesubt iscăleau înşiraţi toţi marii dregători. Printre numele lor zgîriate cu litere colţuroase, se scriu în multe documente Şerban Cozianu serdar, Alexandru Cozianu logofăt, Lascarache Cozianu iarăşi logofăt; încă de tineri copiii lor erau mumbaşiri domneşti;

luni, 8 octombrie 2012

Cartea săptămânii: Mâncare ca la mama acasă!!!(Rețete culinare și ...alte cele) de Rodica Bobeș




,,E toamnă...
... un noiembrie cu soare strălucitor,cald afară(oare şi în suflet?)O "Vară de noiembrie" si dor de L.Blaga..! Sticleţii ciugulesc nişte boabe de struguri stafidite de bruma necruțătoare. Un ultim boboc de trandafir stă să înflorească sfindând anotimpul!!! Alții,sub banale peturi, respiră nădușit așteptând primăvara.Și totuși e toamnă! E noiembrie și trebuie să ne pregatim de trecerea în alt sezon.Timpul își fugarește anii,lunile,zilele...

luni, 1 octombrie 2012

Cartea săptămânii: Concert din muzica de Bach - Hortensia Papadat Bengescu


Fără a fi modificat radical evoluţia romanului european modern, contemporană cu o Virginia Woolf, Hortensia Papadat-Bengescu rămâne în orice caz o mare reformatoare în literatura româ­nă, o fondatoare strălucită şi încă inegalată a prozei analitice, care a ştiut să pătrundă în abisul psihologiilor obscure, cu mij­loacele observaţiei şi ale sugestiei fiziologice. Asocierea din­tre sondajul interior şi numeroasele notaţii de comportament, la nivelul reactivităţii organice spontane, conferă analizelor aces­tei autoare o puternică originalitate de formulă literară. Forţa construcţiei, de o impresionantă anvergură, evocarea unei mulţimi de personaje, pe amplul spaţiu al mai multor mii de pagini, adau­gă spiritului analitic inventiv energiile unei imaginaţii narati­ve autentice, nutrită poate de o experienţă limitată şi de o ex­pertiză externă elementară, în schimb de un dar excepţional de autoanaliză şi de introspecţie extrem de nuanţată a conştiinţei, dar mai ales a subconştientului individual. ( Humanitas )

Tânăra Mini se duse în vizită la vechea ei prietenă, buna Lina.  O găsi  în casa  nouă, cu soţul ei, urâtul doctor Rim, aşezat într-un fotoliu şi străjuit de o tânără infirmieră, masivă, inertă şi ursuză, Sia.Mirată, Mini află că Sia era fata lui Lică Petrescu, prezentat drept văr de către radiosul doctor, altfel urâcios de felul său. Vorbiră despre prieteni, cunoscuţi şi rude, Mini din ce în ce mai uimită de buna dispoziţie a doctorului, care nu părea deloc bolnav. Cu toate acestea îşi luase concediu trei luni de la facultatea de medicină, unde preda, deşi în curând reîncepeau cursurile.Lina îi prezentă casa şi se lăudă cu noul ei cabinet ginecologic, utilat după ultimele noutăţi medicale. O duse apoi pe Mini să vadă bucătăria, mică şi strălucitoare. Îi spuse că baba care gătea era nemulţumită, voia cuptor de cărămidă, iar în loc de răcitor şi cămară voia hrubă boltită. 

Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955) 
1876 La 8 decembrie se naste prozatoarea si autoarea dramatica Hortensia Papadat-Bengescu, in comuna Ivesti, jud. Galati. Fiica a ofiterului Dimitrie Bengescu si a prof. Zoe (nascuta Stefanescu). Tatal a fost frate cu dramaturgul (si generalul) G. Bengescu-Dabija.
Primeste, din familie, o frumoasa educatie muzicala si literara (indeosebi franceza); prin unchiul ei.
1887-1894 Studii la un pension de fete, „Bolintineanu", din Bucuresti. In ciuda dorintei de a continua studii superioare (la Paris), renunta, datorita prejudecatilor timpului si dragostei materne „excesive".
1896 Are  loc casatoria cu magistratul N. N. Papadat, om mult mai varstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectiva si intelectuala dorita.
O lunga perioada de greutati (cinci copii) si nemultumiri, cu peregrinari prin diverse orase de provincie (Turnu-Magurele, Buzau, Focsani, Constanta, Galati) ii dau sentimentul dezolant de solitudine si captivitate. Imposibilitatea comunicarii spirituale cu un sot refractar preocuparilor ei intelectuale, deturneaza nevoia de confesiune in lungi epistole catre o prietena scriitoare, Constanta Marino-Moscu, care o indeamna sa treaca la scrisul literar. Inceputuri in limba franceza.
1912 Are loc debutul cu un necrolog, "La moartea actorului Petre Liciu", in ziarul monden “La Politique” (semnand Loys).
1913 Adevaratul debut a fost insa, inceputul colaborarii la “Viata Romaneasca”, cu poemul in proza "Viziune", urmat de suita prozelor lirice. Remarcata si incurajata de G. Ibraileanu si G. Toparceanu, se ataseaza cercului iesean, indeosebi de mentorul sau critic (cu Ibraileanu intretine un foarte interesant dialog epistolar intre 1914 si 1923), dar si cu D. D. Patrascanu, C. Stere s. a.
1914 Primeste premiul revistei “Femina”, pentru poezia in limba franceza "La mer". Toate acestea alcatuiesc conditiile contradictorii care isi lasa amprenta asupra configuratiei psihice a marii scriitoare: „autobiografia mea literara si cea personala se confunda inextricabil".
1919 Debut editorial de proze scurte, "Ape adanci", comentat favorabil de G. Ibraileanu, dar remarcat si de T. Vianu, in “Sburatorul”.
1920  Urmeaza drama "Batranul", apoi vol. de proza "Sfinxul"
1921  Scrie "Femeia in fata oglinzii".
1923  Scrie "Balaurul".  Rod al unei experiente traite in timpul primului razboi mondial, ca sora de caritate in gara Focsani (1916-1917), marcheaza si cotitura prozatoarei catre observatia exterioritatii.
1924  Scrie "Romanul Adrianei".
1925  Scrie "Romanta provinciala".
1926  "Fecioarele despletite".
1927 Apare "Desenuri tragice", formula asupra unei geografii si tipologii citadine, tot mai obiectivata. Noua formula o apropie de cercul „Sburatonilui", de care va ramane definitiv legata. “Apartin acum unei grupari literare. Acei ce nu cunosc gustul izolarii, nu cunosc nici pretul unei ambiante". Simte, in continuare, nevoia unei autoritati critice; o va gasi, in mod fericit, in persoana lui E. Lovinescu, care o indeamna spre abordarea romanului. Tot in acest an apare si "Concert din muzica de Bach".
1930 Revista “Tiparnita literara” ii consacra un nr. omagial, subliniind dimensiunea europeana a operei.
1933  Scrie "Drumul ascuns". Dupa pensionarea sotului ei, se stabileste, cu familia, in Bucuresti.
1935  Scrie si "Logodnicul", roman autonom, si, in ultima faza de "creatie, romanul "Fetita" (ms).
1936  La 60 de ani primeste Marele Premiu al S.S.R., votat de un juriu format din L. Rebreanu, T. Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu si S. Cioculescu.
1938  Scrie "Radacini".
1946  Scrie "Straina" (pierdut). Primeste Premiul National pentru proza, consacra o creatie de fapt incheiata.
1955 La 5 martie moare la Bucuresti, dupa cateva, rare, interventii publicistice postbelice care mai amintesc existenta scriitoarei, atinsa de o boala indelungata si penibila, care o rapusese psihic inaintea disparitiei fizice.
(biografii online.net)

luni, 24 septembrie 2012

Cartea săptămânii: "Noaptea de Sanziene" - Mircea Eliade




Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. (wikipedia)
Adevarat roman-fluviu, Noaptea de Sanziene concentreaza ca intr-un focar in paginile sale toate temele prozei lui Mircea Eliade, atat temele romanelor de tinerete – dragostea, prietenia sau obsesia realizarii –, cat si pe cele care deriva nemijlocit din obsesiile savantului – camuflarea sacrului in profan, „teroarea istoriei“ sau posibilitatea existentei in afara Timpului. In prim-planul romanului sta insa istoria, cu prezenta ei coplesitoare pentru toate personajele prinse in drama sa, istoria capabila sa ruineze vieti si destine cu apasarea ei. Si nu e de mirare, caci autorul alege drept fundal al intamplarilor prin care trec eroii sai acea epoca sangeroasa din istoria Romaniei si a Europei care a marcat adanc intreg secolul XX: perioada ascensiunii miscarilor fasciste, a razboiului mondial si a instaurarii regimului comunist. Un timp innebunit, „iesit din matca“, de apasarea caruia incearca sa se elibereze cu totii fie plonjand in virtejul lui, fie cautandu-si mantuirea „dincolo de Timp“.
sursa: Humanitas

[...]Iubita mea, mireasa mea, te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu... Vreau să-ţi mărturisesc că nu te-am iubit decât pe tine. Nu ţi-am arătat-o, poate, niciodată, dar nu te-am iubit decât pe tine. Şi în după-amiaza asta am înţeles de ce. Uitasem ceva şi fusesem nebun, fusesem orb, n-ar fi trebuit să uit. Şi-acum trebuie să-ţi spun. Nu te-am iubit decât pe tine, dar trebuie să-ţi spun. Nu te-am iubit decât pe tine.[...]
[...]După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.[...] 
Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene

duminică, 23 septembrie 2012

Lansare de carte: Dimensiuni de Elisabeta Boțan


Sâmbătă, 22 septembrie 2012, în Alcala de Henares (Madrid) a avut loc un eveniment cultural deosebit pentru Comunitatea Românească din Spania:  lansarea cărții Dimensiones (Dimensiuni) a Elisabetei Boțan – câștigătoarea premiului III al concursului de poezie organizat de Editura Seleer. Evenimentul a fost prezentat sub egida editurii SELEER în colaborare cu FEDROM (Federația Asociațiilor de Români din Spania) și a fost moderat de scriitorul Gelu Vlașin.  În prezența unui public numeros format din pasionați de poezie români și spanioli au vorbit despre carte și despre autoare Miguel Fonda, președinte FEDROM, Raquel Viejobueno Rodríguez, scriitoare, director coordonator al spațiului cultural Un Café con Literatos și Gelu Vlașin, scriitor, fondatorul și coordonatorul portalului Rețeaua literară. Spațiul ales pentru acest eveniment a fost unul deosebit: sala de festivități a unui splendid edificiu arhitectural din sec. XVII aflat pe strada Santiago 13 din Alcala de Henares.  Vorbitorii au adus aprecieri autoarei pentru câștigarea unui premiu la un concurs de poezie din Spania dar mai ales pentru performanța de-a scrie suficient de convingător într-o limbă străină încât să întrunească sufragiile juriului. Miguel Fonda a menționat câteva aspecte cu privire la conținut și a citit două dintre poemele pe care le-a considerat reprezentative în timp ce Raquel Viejobueno Rodríguez și Gelu Vlașin au subliniat atât curajul autoarei de-a scrie într-o altă limbă cât și aspecte legate de structura cărții și varietatea temelor tratate în poesía scrisă de Elisabeta Boțan. Emoționantă a fost intervenția autoarei care a vorbit despre mamă și despre profesoara de la școala primară din localitatea natală, două persoane dragi care au venit special din România pentru a asista la acest eveniment. La final autoarea a multumit participanților apoi a oferit autografe tuturor celor carea au achiziționat cartea.  Elisabeta Boțan, are 40 de ani şi este originară din localitatea Rebrişoara, judeţul Bistrita-Năsăud. A plecat din România în anul 2002 şi de aproape zece ani locuiește în oraşul Acalá de Henares, provincia Madrid, Spania. 

miercuri, 19 septembrie 2012

Film românesc la Festivalul Internațional de la San Sebastian, ediția 60



Filmul românesc se bucură de o prezență importantă în cadrul celei de-a 60-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian (21-29 septembrie 2012). “Rocker”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Marian Crișan, participă în competiția secțiunii Nuevos Directores/New Directors, unde va fi prezentat în premieră mondială, secțiune din al cărei Juriu face parte regizorul Radu Muntean alături de criticul Demetrios Matheou și producătorul Katayoon Shahabi (președintele juriului), printre alții. De asemenea, la concursului ediției a XI-a a Encuentro Internacional de Estudiantes de Cine, întâlnire internațională a studenților din domeniul filmului care are loc în perioada 26-28 septembrie, în cadrul Festivalului, este prezentat scurtmetrajul “Wedding Duet” de Goran Mihailov, student al UNATC “I.L. Caragiale”, București. www.sansebastianfestival.com 


Film românesc la Festivalul Internațional de la San Sebastian, ediția 60

Secțiunea Nuevos Directores
Competiție
ROCKER 
Regia: MARIAN CRIȘAN / România-Germania-Franța/ 2012 
Premieră mondială

Premiul Kutxa Nuevos Directores
Juriu
KATAYOON SHAHABI, producător (Președinte)
DEMETRIOS MATHEOU, scriitor, critic
RADU MUNTEAN, regizor
LOURDES OÑEDERRA, scriitor
DIANA SÁNCHEZ, curator


Secțiunea Encuentro Internacional de Estudiantes de Cine, Competiție
WEDDING DUET 
Regia: GORAN MIHAILOV
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ “I.L. CARAGIALE”, BUCUREȘTI / România / 2011 / 19 min.

Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor



Joi, 27 septembrie, institutele culturale europene din Madrid își deschid porțile pentru a oferi publicului un maraton cultural şi lingvistic dedicat zilei oficiale a limbilor europene (26 sept.) promovată de Consiliul Europei şi Comisia Europeană. Prin intermediul celor peste 40 de activități și evenimente propuse, proiectul Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor urmărește în primul rând să stârnească interesul publicului spaniol pentru studiul limbilor străine și să ofere acestuia șansa de a descoperi și de a intra în contact cu culturile diverselor țări participante. Organizat de reţeaua EUNIC Spania, evenimentul este inițiat și coordonat de Institutul Cultural Român de la Madrid, instituție care deține președinția cluster-ului din Spania, și însumează 20 instituţii participante: Alliance Française, British Council, Centrul Ceh Madrid, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Instituto Cervantes, Institut Français, Institutul Cultural Român de la Madrid, Institutul Iberoamerican al Finlandei, Institutul Italian de Cultură Madrid, Institutul Polonez de Cultură, Ambasada Belgiei – Delegația Valonia-Bruxelles, Ambasada Ungariei, Ambasada Lituaniei, Ambasada Elveției, Ambasada Țărilor de Jos, Ambasada Portugaliei, Ambasada Ciprului, Reprezentanța Comisiei Europene în Spania şi Biroul Parlamentului European în Spania.

În seara de 27 septembrie, între orele 18 și 23, publicul se va putea bucura de propuneri culturale dintre cele mai diverse - film, muzică, teatru, poezie, gastronomie, artă, BookCrossing, vizite cu ghid, cursuri de limbi străine, inclusiv realizarea și transmiterea în direct a unui program al postului de televiziune ARTE - accesul la toate aceste activități fiind gratuit. În plus, se vor oferi premii și burse de studiu a limbilor străine, iar celor care vor vizita cel puțin două dintre sediile instituțiilor participante în cadrul proiectului Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor li se va înmâna un “Pașaport lingvistic” cu care vor avea șansa să câștige diverse premii, printre care și o tabletă.

ICR Madrid se alătură evenimentului organizând o serie de activități la sediul său dar și participând cu propuneri culturale la activitățile organizate în sediul Institutului Iberoamerican al Finlandei și cel al Goethe Institut.
Programul de activități de la sediul ICR Madrid cuprinde:
18.00-23.00, expoziţie Istoria benzii desenate româneşti
18.00-19.30, film: Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, de Cristi Puiu, România/2004/13 min; Ciudad Dividida, de Pekka Lehto, Finlanda/2010/52 min; Mano vardas Leonardas, de Gediminas Skvarnavičius, Lituania/1981/10 min; Flatlife, de Jonas Geirnaert, Belgia/2004/11 min.
19.45-23.00, film: Carlo, de Michaël R. Roskam, Bélgica/2004/ 19min; Storm bound o los grumetes de Bontekoe, de Steven de Jong, Olanda/2007/135min; O prezidento nuomonė kita, de Viktoras Starošas, Lituania/1986/10 min; Love Between Storeys, de Ekblom y Norrgrann, Finlandia/2011/30min.

Pe de altă parte, sediul Goethe-Institut va găzdui între orele 18.00 şi 23.00 un târg gastronomic cu vânzare şi o serie de lecţii demonstrative de limbi străine la care ICR Madrid va participa invitând un restaurant să prezinte produse tradiţionale româneşti şi organizând lecţii demo de limba română. Nu în ultimul rând, la Institutul Iberoamerican al Finlandei, între 20.30 şi 22.40, au loc sesiuni de lecturi dramatizate şi de poezie în cadrul cărora doi actori vor susține un recital de poezie românească în spaniolă.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici și pe site-urile instituțiilor participante.

sursa: Institutul Cultural Roman - MADRID