luni, 29 octombrie 2012

Cartea săptămânii: "La Medeleni" Ionel Teodoreanu




Urmărind adolescenţa protagoniştilor, Ionel Teodoreanu surprinde – printre cei dintâi între romancierii noştri interbelici – un ritm şi un stil de viaţă deja modernist, sincron cu cel occidental. Modern style‑ul casei din Pitar Moş a lui Herr Direktor şi Dănuţ, stilul garçonne, emancipat al Olguţei Deleanu, preocupările sportive ale tinerilor, automobilul, cinematograful, petrecerile de liceeni prefigurează deja atmosfera anilor ’20.

Prin Mircea şi Dănuț, Ionel Teodoreanu se dovedeşte a fi, de fapt, un subtil avocat literar al medelenismului. Căci „medelenismul“ nu e legat doar de experienţa socio‑istorică a unei clase în declin. E un stil de viaţă strâns legat de experienţa unor vârste ale marilor vacanţe (copilăria, adolescenţa, prima tinereţe) aflate la „hotarul“ dintre două epoci istorice. E, totodată, o emblemă a intimismului familial pe care chiar şi lumea comunistă autohtonă l‑a conservat, pînă la un punct.

PAUL CERNAT
( www.litera.ro )

La Medeleni

Vol.1 - Hotarul nestatornic

Partea intii
I
POTEMKIN SI KAMI-MURA
Doi tarani salutara cu o arhaica solemnitate pe viitorul stapin al mosiei. Miscarea vastelor palarii invalui pe Danut cu epicul vint al gloriei. Se opri in mijlocul soselei ca un gladiator aclamat in arena cu calciiul pe trupul biruitului, avind drept scut zmeul, drept lance sfoara al carei fuior il stringea in pumnul rapezit indarat.
― D-apoi nu te doboara, boierule, namila asta? intreba unul din tarani.
― Pe mine?!
Danut tocmai ispravise clasele primare. Era licean in vacanta.
― Mai bine hai de i-om da boierului o mina de-ajutor sa-l suie, se amesteca in vorba celalalt taran, apropiindu-se de zmeu.
― Da mare-i! se minuna el. Cit o fereastra boiereasca!
Danut se simti mindru ca zmeul e al lui si umilit ca e mai mare decit el. Instinctiv ― cum ocoleste o femeie marunta vecinatatea celor inalte
― se indeparta grav, masurind soseaua cu pasul. Zmeul ramase arestat intre cei doi tarani.
― Opreste, boierule, ca nu bate vintul dintr-acolo; intoarce-tenapoi, porunci sfatos unul dintre ei.
Danut se codi o clipa, cerceta zarile, se incrunta cu demnitate, ca framintat de socoteli adinci, de raspunderi si se supuse. In goana mare trecu pe linga zmeul atent, si fugi, si fugi depanind sfoara intre degete. In urma lui mosorul se zbatea ca un guzgan epileptic.
― Dati-i drumul! racni el de departe, smucind sfoara din rasputeri.
Zmeul cazu in cap, Danut pe spate.
Intre timp, unul cite unul, apoi pilcuri-pilcuri, copilasii satului ingradira, desculti si naivi, evenimentul de pe sosea.
― Lasa, boierule, ca ti-l mustruluiesc eu, il linisti unul din tarani, stergindu-i straiele de colb cu batai delicate, ca pe un patrafir.
― Vezi! Vezi! Daca nu i-ati intins coada, suspina intretaiat Danut, abia stapinindu-si lacrimile.
― Ia sa vezi, boierule, numai sa-l iei cu binisoru, s-al vezi ca porneste! Asa-i si calu naravas! Ia te uita mata! S-al tragi s-al incerci, s-al mai lasi slobod si iar tragi hatu Ian auzi!
Melodica minie de violoncele, zbirniitoarea vijiia in salturile, tresaltarile si inconvoierile-ncordate ale zmeului insufletit de viata vinturilor stravezii. Cozile se alintau feminin in larg, dezmierdind puterea vinturilor.
― Hooo-pa!
Danut intinse bratele pe jumatate, intr-ajutor celui de sus, c-un gol in piept si, infiorat, isi feri capul. Cu o pornire de balet, fetitele se mladiara lin; baietii se-ncordara, gata sa se avinte.
Ca un delfin pe valul marii zmeul se daduse peste cap si miriind se intepenise iar la loc, piept in piept cu-ntreg vazduhul
In urma ondulara cozile, pastrindu-si gratia de stele cazatoare.

luni, 22 octombrie 2012

Cartea saptamanii: Craii de curtea veche Mateiu I. Caragiale



Inceput in 1916 si finalizat in 1928, romanul Craii de Curtea-Veche reconstituie proiectia autorului asupra societatii bucurestene a primului deceniu al secolului trecut sau, mai cuprinzator, a celei romanesti de dinaintea primului razboi mondial. Romanul este compus din patru volete: Intampinarea CrailorCele trei hagialacuriSpovedanii si Asfintitul Crailor.

"Imn al prieteniei, al trecerii tortelor, Craii de Curtea-Veche reconstituie pentru noi o lume si o istorie in care contemporanii ei nu s-au recunoscut. Acele petreceri la birturi de margine, peregrinarile nocturne prin mahalalele chtonice, personajele pitoresti din fundal, forfota lumeasca, satiul unor interioare ni se impun acum ca un basm cu nesfarsite sugestii, intra in albumul nostru de familie.”

Barbu Cioculescu

„Aceasta lucrare a ramas, in chip deznadajduitor, foarte mult timp pe santier, adesea intrerupta, niciodata abandonata. Spovedania lui Pantazi m-a chinuit mult, sfarsitul ei
mi-a cerut cea mai mare sfortare si nu s-a infatisat decat foarte penibil, intr-un tarziu. Pentru a fi insailate, ultimele trei parti mi-au cerut noua ani de munca. Oricare vor fi satisfactiile pe care aceasta lucrare mi le va da in continuare, exista una singura, pe care o am si pe care o voi pretui intotdeauna, inaintea oricarei alteia: aceea a dificultatii invinse. Am auzit si citit ca, odata realizata, o opera inceteaza a mai placea autorului ei. La mine e dimpotriva.“

Mateiu I. Caragiale, Jurnal

luni, 15 octombrie 2012

Cartea săptămânii: Cronica de familie - Petru Dumitriu


Dupa '90, Petru Dumitriu a fost, in mod obsesiv, intrebat de ce si cum a devenit un reprezentant al realismului socialist. Spre cinstea sa, scriitorul nu da, post festum, explicatii “eroice” si sofisticate, ci unele reale si extrem de terestre: protejarea parintilor sai arestati si anchetati si incercarea lui disperata de-a supravietui: “Efectiv, eu am inceput crapand, pur si simplu, de foame. Eram slab, eram aproape un schelet. De nemancat ce eram” sau “Eram un schelet. Si ma gandeam: mor de foame, mor de pneumonie, mor de tristete. Ce ma fac? Hai sa incercam cu astia!” Si, prin urmare, “s-a facut frate cu dracul pana trece puntea”. Dar ceea ce e decisiv pentru onoarea scriitorului nu e faptul ca el recunoaste acum ca a semnat pactul cu diavolul, ci ca el marturisea adevarul chiar atunci, in momentul cand facea acest pact, adica in anii '50. Capitularea scriitorului si semnalarea ei se afla inregistrate in ultima parte, a XXIV-a, a Cronicii de familie, dedicata Tineretii lui Pius Dabija, adica artistului tanar din perioada obsedantului deceniu (initialele personajului, P.D., sunt chiar cele ale prozatorului).(Jurnalul National)

In hîrtii de vînzare şi cumpărare de moşii din vremea principelui Constantin Brîncoveanu se iveşte întîia oară neamul unor Cozieni, numiţi aşa nu după Cozia de sub munte, unde e mănăstirea de pe malul Oltului, ci după o Cozie din ţinutul dealurilor dintre Bucureşti şi Tîrgovişte. Cozia era moşia lor atunci ; în hrisoave vorba de o jupîniţă Davida, de un Mihail, de un Grecea Cozianul şi apoi de alţii, urmaşi ai lor, care au stăpînit Cozia, adăugîndu-i moşia Gîrla, moşia Slobozia Veche, moşia Dîrdori şi altele; nepoţii şi strănepoţii acestora au cumpărat pămînturi în cîmpie, la Tătaru şi alte sate pe care le-au umplut cu ţărani bulgari. Asta s-a petrecut mai tîrziu, cînd pe poruncile domnilor Mavrocordaţi şi Cal iman, după formula Io... Voevod, Bojiiu milostei gospodar zemli Vlahiskoe, şi sfîrşitul toliko pisai Gospod, „atîta a scris stăpînul, se lipea pecetia Gospod, cu corbul heraldic, şi dedesubt iscăleau înşiraţi toţi marii dregători. Printre numele lor zgîriate cu litere colţuroase, se scriu în multe documente Şerban Cozianu serdar, Alexandru Cozianu logofăt, Lascarache Cozianu iarăşi logofăt; încă de tineri copiii lor erau mumbaşiri domneşti;

luni, 8 octombrie 2012

Cartea săptămânii: Mâncare ca la mama acasă!!!(Rețete culinare și ...alte cele) de Rodica Bobeș




,,E toamnă...
... un noiembrie cu soare strălucitor,cald afară(oare şi în suflet?)O "Vară de noiembrie" si dor de L.Blaga..! Sticleţii ciugulesc nişte boabe de struguri stafidite de bruma necruțătoare. Un ultim boboc de trandafir stă să înflorească sfindând anotimpul!!! Alții,sub banale peturi, respiră nădușit așteptând primăvara.Și totuși e toamnă! E noiembrie și trebuie să ne pregatim de trecerea în alt sezon.Timpul își fugarește anii,lunile,zilele...

luni, 1 octombrie 2012

Cartea săptămânii: Concert din muzica de Bach - Hortensia Papadat Bengescu


Fără a fi modificat radical evoluţia romanului european modern, contemporană cu o Virginia Woolf, Hortensia Papadat-Bengescu rămâne în orice caz o mare reformatoare în literatura româ­nă, o fondatoare strălucită şi încă inegalată a prozei analitice, care a ştiut să pătrundă în abisul psihologiilor obscure, cu mij­loacele observaţiei şi ale sugestiei fiziologice. Asocierea din­tre sondajul interior şi numeroasele notaţii de comportament, la nivelul reactivităţii organice spontane, conferă analizelor aces­tei autoare o puternică originalitate de formulă literară. Forţa construcţiei, de o impresionantă anvergură, evocarea unei mulţimi de personaje, pe amplul spaţiu al mai multor mii de pagini, adau­gă spiritului analitic inventiv energiile unei imaginaţii narati­ve autentice, nutrită poate de o experienţă limitată şi de o ex­pertiză externă elementară, în schimb de un dar excepţional de autoanaliză şi de introspecţie extrem de nuanţată a conştiinţei, dar mai ales a subconştientului individual. ( Humanitas )

Tânăra Mini se duse în vizită la vechea ei prietenă, buna Lina.  O găsi  în casa  nouă, cu soţul ei, urâtul doctor Rim, aşezat într-un fotoliu şi străjuit de o tânără infirmieră, masivă, inertă şi ursuză, Sia.Mirată, Mini află că Sia era fata lui Lică Petrescu, prezentat drept văr de către radiosul doctor, altfel urâcios de felul său. Vorbiră despre prieteni, cunoscuţi şi rude, Mini din ce în ce mai uimită de buna dispoziţie a doctorului, care nu părea deloc bolnav. Cu toate acestea îşi luase concediu trei luni de la facultatea de medicină, unde preda, deşi în curând reîncepeau cursurile.Lina îi prezentă casa şi se lăudă cu noul ei cabinet ginecologic, utilat după ultimele noutăţi medicale. O duse apoi pe Mini să vadă bucătăria, mică şi strălucitoare. Îi spuse că baba care gătea era nemulţumită, voia cuptor de cărămidă, iar în loc de răcitor şi cămară voia hrubă boltită. 

Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955) 
1876 La 8 decembrie se naste prozatoarea si autoarea dramatica Hortensia Papadat-Bengescu, in comuna Ivesti, jud. Galati. Fiica a ofiterului Dimitrie Bengescu si a prof. Zoe (nascuta Stefanescu). Tatal a fost frate cu dramaturgul (si generalul) G. Bengescu-Dabija.
Primeste, din familie, o frumoasa educatie muzicala si literara (indeosebi franceza); prin unchiul ei.
1887-1894 Studii la un pension de fete, „Bolintineanu", din Bucuresti. In ciuda dorintei de a continua studii superioare (la Paris), renunta, datorita prejudecatilor timpului si dragostei materne „excesive".
1896 Are  loc casatoria cu magistratul N. N. Papadat, om mult mai varstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectiva si intelectuala dorita.
O lunga perioada de greutati (cinci copii) si nemultumiri, cu peregrinari prin diverse orase de provincie (Turnu-Magurele, Buzau, Focsani, Constanta, Galati) ii dau sentimentul dezolant de solitudine si captivitate. Imposibilitatea comunicarii spirituale cu un sot refractar preocuparilor ei intelectuale, deturneaza nevoia de confesiune in lungi epistole catre o prietena scriitoare, Constanta Marino-Moscu, care o indeamna sa treaca la scrisul literar. Inceputuri in limba franceza.
1912 Are loc debutul cu un necrolog, "La moartea actorului Petre Liciu", in ziarul monden “La Politique” (semnand Loys).
1913 Adevaratul debut a fost insa, inceputul colaborarii la “Viata Romaneasca”, cu poemul in proza "Viziune", urmat de suita prozelor lirice. Remarcata si incurajata de G. Ibraileanu si G. Toparceanu, se ataseaza cercului iesean, indeosebi de mentorul sau critic (cu Ibraileanu intretine un foarte interesant dialog epistolar intre 1914 si 1923), dar si cu D. D. Patrascanu, C. Stere s. a.
1914 Primeste premiul revistei “Femina”, pentru poezia in limba franceza "La mer". Toate acestea alcatuiesc conditiile contradictorii care isi lasa amprenta asupra configuratiei psihice a marii scriitoare: „autobiografia mea literara si cea personala se confunda inextricabil".
1919 Debut editorial de proze scurte, "Ape adanci", comentat favorabil de G. Ibraileanu, dar remarcat si de T. Vianu, in “Sburatorul”.
1920  Urmeaza drama "Batranul", apoi vol. de proza "Sfinxul"
1921  Scrie "Femeia in fata oglinzii".
1923  Scrie "Balaurul".  Rod al unei experiente traite in timpul primului razboi mondial, ca sora de caritate in gara Focsani (1916-1917), marcheaza si cotitura prozatoarei catre observatia exterioritatii.
1924  Scrie "Romanul Adrianei".
1925  Scrie "Romanta provinciala".
1926  "Fecioarele despletite".
1927 Apare "Desenuri tragice", formula asupra unei geografii si tipologii citadine, tot mai obiectivata. Noua formula o apropie de cercul „Sburatonilui", de care va ramane definitiv legata. “Apartin acum unei grupari literare. Acei ce nu cunosc gustul izolarii, nu cunosc nici pretul unei ambiante". Simte, in continuare, nevoia unei autoritati critice; o va gasi, in mod fericit, in persoana lui E. Lovinescu, care o indeamna spre abordarea romanului. Tot in acest an apare si "Concert din muzica de Bach".
1930 Revista “Tiparnita literara” ii consacra un nr. omagial, subliniind dimensiunea europeana a operei.
1933  Scrie "Drumul ascuns". Dupa pensionarea sotului ei, se stabileste, cu familia, in Bucuresti.
1935  Scrie si "Logodnicul", roman autonom, si, in ultima faza de "creatie, romanul "Fetita" (ms).
1936  La 60 de ani primeste Marele Premiu al S.S.R., votat de un juriu format din L. Rebreanu, T. Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu si S. Cioculescu.
1938  Scrie "Radacini".
1946  Scrie "Straina" (pierdut). Primeste Premiul National pentru proza, consacra o creatie de fapt incheiata.
1955 La 5 martie moare la Bucuresti, dupa cateva, rare, interventii publicistice postbelice care mai amintesc existenta scriitoarei, atinsa de o boala indelungata si penibila, care o rapusese psihic inaintea disparitiei fizice.
(biografii online.net)